Primul ajutor pentru animale – 6 situatii de urgenta pentru care sa fii pregatit!

Primul ajutor pentru animale – 6 situatii de urgenta pentru care sa fii pregatit!

Te-ai gasit vreodata intr-o situatie ce reprezenta o urgenta veterinara si nu ai stiut ce sa faci?
Din pacate, urgentele pot aparea cand te astepti mai putin, oricat de responsabil si atent esti in ceea ce priveste ingrijirea animalului tau de companie. Bineinteles, cea mai sigura varianta este, in caz de urgenta, sa apelezi la o ambulanta veterinara insa, pana cand ajutorul specializat ajunge la voi, minimele cunostinte despre primul ajutor devin foarte utile.
Ti-am pregatit, in continuare, cateva informatii folositoare despre cum trebuie sa actionezi in cazul anumitor situatii care reprezinta o urgenta veterinara.

1. Animalul meu a fost intepat de o viespe sau albina. Cum procedez?

Intepaturile de albine sau viespi cauzeaza, de obicei, umflaturi minore, durere pe moment si mancarime.
Daca reusesti sa identifici acul, incearca sa il scoti, folosindu-te de un card de credit pentru a-l impinge spre exterior, ca si cum ai incerca sa razui suprafata, sau extrage-l cu o penseta.
Pentru ameliorarea simptomelor, adreseaza-te medicului pentru a te sfatui in legatura cu medicatia ce poate fi administrata.
Cand intervine urgenta?
Ei bine, daca observi umflaturi pe fata animalului, sau o multime de galme pe corp, poate fi inceputul unui soc anafilactic. Fiindca nu exista medicatie de urgenta, la indemana ta, trebuie sa ajungi imediat la un cabinet veterinar.

2. Ce fac daca animalul se ineaca / ceva ii obstructioneaza caile respiratorii?

Aceasta situatie este o URGENTA majora!
Animalul trebuie sa fie transportat imediat la veterinar insa, pe drum il poti ajuta prin verificarea gurii. Vezi daca limba ii cauzeaza dificultatile de respiratie, sau daca poti observa vreun obiect blocat in cavitatea orala, incearca indepartarea acestuia. Ai grija sa nu fi muscat!
De asemenea, poti incerca manevra Heimlich, dar tine minte ca instructiunile trebuie urmate cu mare atentie.

Manevra Heimlich – pentru cazurile in care animalul se ineaca

  • Ridica animalul pe picioarele posterioare. Picioarele pot ramane sprijinite pe podea sau, daca greutatea animalului o permite, il poti ridica de la sol
  • Aseaza animalul cu spatele lipit de partea ta din fata. Coloana lui vertebrala trebuie sa fie sprijinita de partea ta din fata mereu.
  • Aseaza-ti bratele in jurul animalului imediat sub coastele acestuia – acolo unde coastele se termina si incepe abdomenul
  • Strange/apasa animalul folosind o miscare in sus si spre in fata
  • Repeta de 4 ori

Alternativa pentru aceasta manevra:

  • Ridica animalul de picioarele din spate
  • Aplica cu mana compresii abdominale ferme in zona de sub coaste, acolo unde incepe abdomenul
  • Repeta de 4 ori

3. Ce fac daca animalul a fost lovit de o masina?

Daca animalul resimte durere mare, este foarte probabil sa muste. Este necesar sa improvizezi o botnita dintr-o esarfa sau prosop, cu EXCEPTIA cazului in care acesta vomita.

  • Ia animalul de pe strada, tragandu-l usor folosindu-te de o patura/prosop. NU il ridica!
  • Asigura-te ca are o temperatura buna, deoarece poate sa fie in stare de soc.
  • Daca pare sa aiba oase rupte, fa tot posibilul sa nu il misti prea mult si suna la ambulanta veterinara!

4. Ce faci daca animalul are convulsii?

O criza va trece, in general, in aproximativ 3 minute sau mai putin. In acest caz tu trebuie sa te asiguri ca animalul este in siguranta!

  • Indeparteaza din preajma animalului toate obiectele cu potential periculos (mobila, aparate) si incearca sa aiguri linistea in incapere si o lumina cat mai scazuta, cat timp dureaza convulsiile
  • Daca animalul este inconstient, verifica daca acesta respira si nu este ceva care sa ii obstructioneze caile respiratorii
  • Nu iti baga degetele in gura animalului in timpul crizelor, exista riscul sa te alegi cu muscaturi
  • Nu incerca sa il imobilizezi
  • NU incerca sa ii dai apa sau mancare in timpul crizei
  • Dupa ce s-a terminat criza, du animalul la veterinar, de urgenta!

5. Ce fac daca animalul meu a fost muscat de alt animal?

In cazul unei muscaturi, animalul trebuie sa ajunga urgent la un veterinar, deoarece aceste rani au potential mare de infectare si necesita tratament cu antibiotice, chiar din primele ore.
In cazul in care animalul are rani de la un atac sever:

  • Controleaza sangerarea prin aplicarea de presiune pe rana cu mana sau, preferabil cu o compresa
  • Incearca sa ii mentii temperatura corpului ridicata, invelind animalul cu o patura
  • Ai grija sa nu te alegi cu muscaturi, la randul tau, animalele in stare de soc, au reactii necontrolate
  • Du animalul la veterinar!

6. Ce fac daca animalul este otravit?

Daca suspectezi ca animalul tau a fost expus la substante otravitoare, trebuie sa ajungi cu el la un cabinet veterinar, de urgenta! Este foarte important ca veterinarul sa primeasca informatii detaliate despre substantele cu care a intrat in contact. Pana ajungi la cabinet:

  • Suna un medic veterinar pentru consiliere imediata – ofera cat mai multe detalii
  • Nu ii administra animalului niciun medicament sau aliment, decat daca ai fost sfatuit sa faci asta de catre veterinar!

Pentru situatii de urgenta, colegii nostri iti stau la dispozitie la numerele de telefon: 0728.522.255 / 0784.993.993

 

Sursa foto: unsplash.com