Chiar si cei mai atenți si organizati stapani de animale, pot uita uneori de îngrijirea unghiilor câinelui sau pisicii. Aceasta procedura trebuie sa fie parte din îngrijirea regulata a animalului, mai ales ca poate avea si beneficii.
Unghiile crescute prea mult pot cauza durere şi chiar infecții. În plus, îl scutești şi de neplăcerea de a se agăța în covor, mochetă sau alte materiale textile pe care le mai ai prin casă.
Cum tai unghiile cainelui tau
Nu este un lucru simplu sa tai ghearele cainelui, dar exista un truc pentru asta. El consta in a face aceasta experienta cat mai comfortabila pentru caine si totul trebuie sa fie facut cu deplina liniste din partea ta.
Pentru început aveți nevoie de o unghiera sau clește special concepută doar pentru câini. Exista mai multe modele, in funcție de mărimea câinelui tău: ceea in forma de ghilotina e mai buna pentru rasele mai mici, pe când cea in forma de clește pentru cele de talie mai mare. E bine sa întrebi înainte medicul veterinar ce fel de unghiera sa cumperi si cum sa o folosești cat mai bine.
Testeaza instrumentul pentru a te asigura ca lama e ascutita altfel, operatiunea va deveni dureroasa pentru caine si nu va mai sta linistit.
E indicat sa ai in apropiere si niste gustari pentru cainele tau, pe care i le poti oferi dupa ce ii tai fiecare unghie pentru a-l invata ca pedichiura nu trebuie sa fie un calvar, ci o experienta placuta.
Incepe prin a-l face sa se simta comfortabil atunci cand ii atingi labutele. Fa-i cunostinta cu unghiera, atinge-l cu aceasta pe una din labe si recompenseaza-l.
Indiferent de forma clestelui sau unghierei, trebuie sa o tii bine in mana si sa iti folosesti mana opusa pentru a separa degetele cainelui.
Ridică-i lăbuţa încet, fără să o bruschezi şi apasă uşor pe ea, scoţând rând pe rând câte o gheruţă.
Pozitioneaza unghiera astfel incat unghia sa fie taiata de jos in sus (nu de sus in jos, ca in cazul oamenilor).
Taie treptat, din aproape în aproape până în dreptul zonei rozalii. Ai grijă să nu tai din acea zonă pentru că ea este vascularizată şi îi vei provoca dureri câinelui! Tocmai din acest motiv e indicat sa iti arate un expert procedura initial, pentru a te asigura ca nu tai prea mult din unghie.
In cazul unghiilor închise la culoare trebuie să tai bucăţi foarte mici pentru a te asigura câ nu atingi nervii sau zona vascularizată. Pe masura ce te vei apropia de vasele de sange, o sa apara in mijlocul unghiei taiate un mic punct negru, moment in cate te vei opri din taiat. Totuşi, dacă se întâmplă să provoci sângerarea gheruţei din greşeală, aplică imediat pudră antiseptică.
Nu uita sa tai si gheara ce se afla pe partea interioara a piciorului. Din moment ce nu atinge pamantul aceasta se toceste mai greu si poti uita de ea.
Cand operatiunea s-a incheiat ofera-i o recompensa prietenului tau drept resplata ca a fost cuminte.
Daca nu iti place sa faci asa ceva sau esti ingrijorat ca nu te descurci, mergi cu cainele la un medic veterinar sau la un salon special pentru caini.
Cum tai unghiile pisicii tale
Pisicile au unghiile foarte ascuțite si le cresc destul de repede. In mediul lor natural, felinele isi tocesc singure in timp ce se cațără in copaci sau escaladează garduri, însa pisicile de apartament nu au aceasta posibilitate, iar unghiile le pot creste foarte mult. Tocmai de aceea este indicat sa i le tai regulat pentru a evita orice neplăceri. Pisicile de la curte nu au nevoie sa le tai unghiile pentru ca si le ascut si tocesc in mod natural.
Este important, dacă se poate, să începi să-i tai unghiile pisicii tale încă de când este pui.
Procedura în sine nu este deloc dureroasă, câtă vreme nu tai mai mult decât e cazul. Pisicile nu au o aversiune față de tăierea efectivă a unghiilor insă nu le place în mod special să le fie atinse și manevrate lăbuțele, mai ales cele din spate.
Pentru a câștiga încrederea pisicii tale, încearcă să o obișnuiești cu masarea pernuțelor și apăsarea ușoară pentru a scoate gheruțele. Fă asta cât de des posibil, într-o atmosferă relaxată, de joacă sau alint. Astfel pisica ta se va obișnui cu tine atingându-i pernuțele și gheruțele.
Strânge-i pernuțele pe rând, aplicând presiune delicată, și profită de aceste momente pentru a te familiariza cu forma unghiilor. Învață să faci distincția între partea vascularizată și partea pe care o poți tăia. Vei obseva ca unghia are doua culori: un alb semitransparent spre varf iar spre baza un roz pal. Partea roz este vascularizata si de aceea unghia nu trebuie taiata foarte mult, pentru a evita sangerarile si durerile.
Pregătește si verifica unghiera dacă este ascuțita. Există mai multe tipuri de unghiere pentru ghiarele pisicilor: unghiera tip ghilotină, unghiera tip foarfece sau unghiera standard folosită și de oameni. Pentru pisici este recomandat să folosești tipul ghilotină sau unghiera standard. Unghiera tip foarfece este folosită doar dacă unghia este foarte lungă.
Unii stăpâni preferă să taie doar unghiile de la lăbuțele din față, cele care pun cele mai mari probleme și provoacă cele mai mari pagube, cu atât mai mult cu cât pisicile sunt mai sensibile față de atingerea picioarelor din spate.
Ține pisica pe picoare (in poala), cu spatele la tine, ia o lăbuță și masează ușor. Apasă apoi pe pernuțe până iese ghiara. Taie o unghie, apoi oferă-i pisicii tale o gustare. Unghiile se taie într-un unghi de 45 de grade.
Dacă pisica ta nu și-a dat seama că i-ai tăiat unghia, continuă cu următoarea.
Nu încerca să tai unghiile pisicii tale dacă ea este agitată sau supărată. Și nu te grăbi, întrucât ai putea tăia zona vie a unghiei.
Fii atent ca pisica să nu înceapă să se streseze și nu o reține cu forța dacă vrea să plece. Pisicile sunt sperioase și au o memorie bună iar data viitoare îți va fi mai greu s-o convingi să coopereze.
Dupa fiecare unghie sau labuta ofera-i o recompensa ca a stat cuminte si mangai-o. Totdeauna oferă-i o recompensă dacă a stat cuminte. Este bine ca la prima tăiere să tai fiecare unghie cu pauză între ele.
Dacă încă nu ești pregătit să încerci această procedură, mergi la un medic veterinar si el te va ajuta si iti va arata procedura.
Vrei sa ii tai gherutele animalutului tau?
Suna pentru programare!
Ce se intampla daca uiti de taierea ghearelor la caini si pisici?
Omiterea acestei operațiuni poate cauza o varietate de probleme:
- animalale cu unghiile prea lungi pot dezvolta probleme cu articulatiile din cauza dificultatii de a merge corect
- ghearele pot creste excesiv si cauza rani – o conditie asemanatoare unghiilor incarnate, la oameni
- unghiile foarte lungi pot duce accidente din cauza riscului de a ramane agatate in diverse locuri si materiale
- unghiile foarte lungi pot produce rani, atunci cand animalul se scarpina, sau pot distruge diverse obiecte din casa
Echipa MobileVet vine in ajutorul tuturor stapanilor care nu pot duce la capat, pe cont propriu, aceasta operatiune. Experienta ne-a invatat cum sa manevram animalele pentru a minimiza strestul asociat cu taierea unghiilor si, bineinteles, pentru a evita accidentarile!